
Apartamentele de închiriat și de vânzare din București mai ieftine decât în alte orașe
- Authorrealkom
- Date 28 iulie 2018
- CategoryRealkom Imobiliare
În comparație cu alte orașe din țară precum Cluj-Napoca sau Timișoara, piața imobiliară din București a avut un ritm de creștere mult mai temperat. În urma unor analize specializate, reiese că cererea și veniturile mai ridicate din Capitală sunt capabile să înregistreze în continuare creșteri. Cu o valoare medie de peste 1.400€/m2 înregistrată la finalul lunii iunie anul curent, noile apartamente construite ar fi unul dintre motivele din spatele tendinței de creștere manifestată. În ultimii ani, au fost construite blocuri, case și întregi complexe de blocuri, în toate zonele Bucureștiului. Numeroase firme de construcții își desfășoară activitatea zilnică prin construcție de noi blocuri.
Apartamente de închiriat și de vânzare direct de la dezvoltatori
Un astfel de context a atras atât dezvoltatori locali, cât și internaționali, aceștia construind până în momentul de față zeci de mii de apartamente. În același timp, contextul a ajutat la stimularea multor persoane fizice să investească în locuințe, cu scopul de a le scoate pe piață ca apartamente de închiriat în București. La ora actuală, dacă deții câteva apartamente în București și alegi să le închiriezi normal, dar mai ales în regim hotelier, transformi bunurile pe care le ai într-o sursă sigură de venit.
Din ce în ce mai mulți dezvoltatori imobiliari au lansat proiecte rezidențiale, motivați de contextul favorabil și solvabilitatea cererii, cu 5 sectoare economice având un salariu mediu net lunar de peste 1.000€ (IT, extracția petrolului, sectorul bancar, transporturi aeriene și industria grea).
Alege RealKom!
Astfel, dacă te-ai decis să investești în piața imobiliară, alege să achiziționezi apartamente în zone centrale, precum zona Unirii. Agenția Imobiliară RealKom vă pune la dispoziție o gamă variată de apartamente de închiriat sau supuse vânzării din care să alegeți.