București, în topul orașelor cu cele mai ieftine apartamente de vânzare

Realkom Imobiliare – Servicii imobiliare profesioniste

  • Authorrealkom
  • Date 25 aprilie 2016
  • CategoryRealkom Imobiliare

Vindem, cumpărăm sau construim o locuință. Pentru cei mai mulți dintre noi, acest lucru se întâmplă o singură dată în viață. Iar casa devine astfel unul dintre cele mai importante aspecte din viața noastră. La fel de adevărat este și faptul că, atunci când închiriem o locuință, acordăm acestui lucru o importanță considerabilă. Tocmai de aceea, atunci când ne aflăm într-una din aceste situații, ne dorim ca procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere să se desfășoare în condiții optime, iar, la finalul tranzacției, să ne simțim respectați și în siguranță. Ce înseamnă asta? Pe scurt, să lucrăm cu profesioniști.

 

Cine suntem? Profesioniști APAIR atestați

 

Fiecare dintre noi face, la un moment dat, acest pas. Este, în momentul de față, și cazul dvs. Ați ajuns la Realkom Imobiliare pentru că aveți nevoie, acum sau în viitorul apropiat, de profesioniști în domeniu. Și, totuși, cum vă puteți convinge că suntem oamenii potriviți pentru dvs.?

 

Pentru început, să facem cunoștință. Ar trebui să știți despre noi că suntem atestați ca profesioniști, fiind membri ai Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR), avem o experiență de peste 10 ani pe piața imobiliară din București, un portofoliu în care se regăsesc peste 500 de clienți, dar și o bază de date actualizată în timp util, care răspunde în orice moment așteptărilor pe care dvs. le aveți de la noi. Este, din start, un aspect care ne diferențiază pe piața din București și împrejurimi, una deja aglomerată. Un alt aspect de care ar trebui să țineți cont: respectăm angajamentele menținând cele mai înalte standarde morale și profesionale.

 

Și specializați pe o singură zonă: Unirii

 

Pentru că suntem perfecționiști, dorința de a evolua continuu ne împinge de la spate în fiecare zi. Este ceea ce ne caracterizează. Și, totodată, ne diferențiază. De aceea, nu vă spunem câte puțin despre fiecare colț al Bucureștiului, pentru că, per ansamblu, n-am spune mai nimic din ce vă interesează. În consecință, ne-am concentrat atenția și eforturile pe o singură zonă, Unirii, pentru a vă spune absolut tot ce vă interesează. De ieri, de azi, de mâine. Pentru că, și de această dată, consultanții noștri profesioniști fac diferența și vă oferă, în cel mai scurt timp, informații concrete și complete. Astfel, nici una dintre întrebările dvs. nu va rămâne fără răspuns.

 

Ce oferim? Profesionalism la superlativ

 

Răspunsul este cât se poate de simplu. Servicii imobiliare complete și de cea mai înaltă calitate. În acest sens, dovadă stau cei peste 500 de clienți care au ales, de-a lungul timpului, să apeleze la serviciile noastre. Iar asta, indiferent dacă a fost vorba de vânzarea, cumpărarea sau închirierea de proprietăți imobiliare. Rezultatele au vorbit de fiecare dată pentru noi. Iar, la finalul oricărei tranzacții, am primit cu încredere recomandarea dvs. Pentru că noi știm că rentabilitatea oricărei investiții se bazează pe informații complete și actualizate, iar analiza obiectivă, aprofundată și personalizată a tendințelor conduce la ușurința în a lua o decizie. Atenția pe care o acordăm chiar și celui mai mic detaliu, dar și îmbinarea cunoștințelor imobiliare cu cele juridice de profil ne oferă, la finalul fiecărei zile, satisfacția de a fi adus fericire în viețile clienților noștri.

 

 

Servicii imobiliare și juridice

 

Cei care apelează la noi o fac având certitudinea că vor primi un puzzle întreg, în care fiecare informație sau serviciu pe care îl oferim se îmbină perfect, în cel mai scurt timp. Ce înseamnă, totuși, un puzzle complet pe piața imobiliară? Pentru noi înseamnă să le oferim clienților noștri servicii precum:

 

-consiliere imobiliară și juridică gratuită;

-intermedieri vânzări-cumpărări apartamente, case-vile, terenuri sau spații comerciale;

-închirieri apartamente, case-vile, terenuri sau spații comerciale;

-perfectări acte și asistență permanentă până la semnarea contractului în forma autentică;

-documentații cadastrale și intabulări în regim normal sau de urgență;

-certificate energetice;

-evaluări imobiliare și analize de piață.

 

De asemenea, în cazul tranzacțiilor imobiliare cu accesarea de fonduri bancare, Agenția Imobiliară Realkom asigură asistență permanentă și o colaborare benefică în relația cu banca creditoare.

 

Modern, rapid, accesibil

 

Cu alte cuvinte, puteți lăsa totul în seama noastră. De ce? Asistența juridică din momentul în care ne contactați și până în momentul perfectării actelor în forma autentică de către un notar, consilierea imobiliară și negocierea prețului, informarea clienților în timp util și realizarea unei conexiuni între cumpărători și vânzători reprezintă țintele noastre, pe care le atingem, de fiecare dată.

 

Punând interesul dvs. mai presus de orice altceva, ne asigurăm că, raportându-ne la cerințele dvs., vă vom oferi exact rezultatele pe care le doriți, oferindu-vă o experiență modernă, facilă, rapidă și accesibilă. Iar asta înseamnă că suntem aici să vă ajutăm să luați cea mai bună decizie pentru viitorul dvs., indiferent că vorbim despre vânzarea, cumpărarea sau închirierea unei proprietăți imobiliare.

 

Unde ne găsiți?

 

Suntem atât de aproape de dvs., încât ne puteți găsi și cu ochii închiși, așa că, dacă vreți să ne cunoașteți mai bine și să aflați ce putem face pentru dvs., ne puteți face o vizită la sediul nostru, situat pe calea Călărașilor, nr. 173, București, sector 3. De asemenea, puteți afla mai multe detalii sunând la numărul de telefon 0723.620.112 sau trimițând un mail la adresa office@realkom.ro.

 

Nu ne sfiim nici să vă demonstrăm concret ce putem face pentru dvs., iar consultanții noștri vă pot oferi în mod gratuit o evaluare completă a proprietății dvs. Veți beneficia astfel de cele mai bune servicii și cel mai de nădejde sprijin în vânzarea proprietății dvs.